• Academia Olimpica Romana

Sedinta anuala cu directorii si secretarii filialelor judetene AOR

Descriere (2017)

Scopul intalnirii a constat in analiza activitatilor olimpice desfasurate de filialele AOR in tara, precum si pregatirea prin actiuni specifice in scopul organizarii evenimentelor cultural-educative si sportive.

Pentru toti cei prezenti, reuniunea organizata la Complexul Olimpic "Sydney 2000" a reprezentat o excelenta ocazie de a afla ultimele noutati in materie de Olimpism si Miscare Olimpica, si de a fi informati cu privire la initiativele nationale si impactul lor in promovarea imaginii AOR.

Participantii au avut posibilitatea de a urmari temele prezentate de lectorii invitati, de a obtine o imagine de ansamblu datorita prezentarilor realizate de delegatii filialelor judetene AOR, precum si de a identifica exemple de succes ale celor mai bune practici in domeniul Educatiei Olimpice. Intalnirea a creat un mediu favorabil si eficient pentru intrebari si discutii libere si un bun prilej de socializare.

Premiile pentru "Promovarea Olimpismului 2016" - premii traditionale care recompenseaza meritele din domeniul Educatiei Olimpice au fost oferite, ca in fiecare an, unei persoane si unei organizatii, astfel: d-lui Mihai Milu, directorul filialei AOR Dolj si filialei AOR Botosani. Aceste premii reprezinta un simbol al devotamentului si priceperii, elegantei si eficientei in promovarea activitatilor de Educatie Olimpica si a Spiritului Olimpic.

Activul care se dedica, an de an, in regim de voluntariat, acestei nobile misiuni care este promovarea Olimpismului, a apreciat favorabil si aceasta actiune, retinand aspectele pozitive care au rezultat si promitand transpunerea lor in practica. Certificatele de participare primite, la sfarsitul stagiului, atesta aderenta lor la valorile si preceptele educatiei olimpice, recunoscandu-le meritele de promoteri ale acestora.



Galerie foto

galerie